România, a 8-a piață a BERII din Europa. Care este berea PREFERATĂ a românilor

România, a 8-a piață a BERII din Europa. Care este berea PREFERATĂ a românilor
Publicat: 09/04/2019, 14:38

„Este o creștere care se datorează în special diversificării portofoliilor de produse, a varietății tipurilor de bere pe care producătorii au pus-o la dispoziția româniloe, fapt ce a avut darul de a răspunde foarte bine preferințelor lor în materie de bere, dar și de a îi stimlua să experimenteze gusturi noi”, a declarat Lucian Ghinea, președinte Asociația Berii României.

Sectorul berii creează peste 85.000 de locuri de muncă, iar producția de bere generează anual contribuții importante la bugetul de stat. Doar anul trecut, nivelul contribuțiilotr s-au ridicat la 255 milioane de euro.

Consumul de bere pe cap de locuitor s-a situat la 85 de litri, mai mult față de cei 82 de litri calculați pentru 2017, un rezultat care atunci ne clasa pe locul șapte la nivel european.
Berea la PET a scăzut pentru prima dată sub 50% din vânzări în 2018, în timp ce sticla și-a continuat trendul ascendent, cu 28,45% din vânzări. Totodată, berea ambalată la doză a crescut anul trecut, cu 20,58%.

În ciuda unei ușoare creșteri a importurilor pe parcursul anului 2018, de 0,07 milioane hectolitri, atingând un total de 0,54 milioane hectolitri, piața locală a berii își menține caracterul național, ponderea producției locale rămânând de aproximativ 97% din consumul intern.

În schimb, exporturile au crescut aproape dublu față de importuri, păstrându-și însă un nivel redus, de doar 0,54 milioane hectolitri.

În ceea ce privește tipurile de bere consumate, berea lager a continuat să domine preferințele românilor și anul trecut, cu o pondere de 93,61%.

Categoria specialități – berea neagră, nepasteurizată, albă, ale, cea roșie – a deținut o pondere de 2,25%. Mixurile de bere și berile aromatizate și-au adjudecat 2,27% din piață, iar berea fără alcool 1,87%

În ceea ce privește dinamica segmentelor, mixurile de bere și berile aromatizate au crescut cu 8,23%, iar berea fără alcool a înregistrat cea mai mare creștere, de 30%, pe parcursul anului 2018, față de anul anterior.

Piața berii din România a înregistrat o creștere de 3% în 2018, față de anul 2017, ajungând la un volum de 16,5 milioane de HI, investiția ridicându-se la 74,5 milioane de euro, transmite marți asociația Berarii României privind evoluția pieții berii pe parcusul anului 2018.

„Este o creștere care se datorează în special diversificării portofoliilor de produse, a varietății tipurilor de bere pe care producătorii au pus-o la dispoziția româniloe, fapt ce a avut darul de a răspunde foarte bine preferințelor lor în materie de bere, dar și de a îi stimlua să experimenteze gusturi noi”, a declarat Lucian Ghinea, Președinte Asociația Berii României.

Sectorul berii creează o forță de muncă de peste 85.000 de joburi pentru români, iar producția de bere generează anual contribuții importante la bugetul de stat în valoare de 255 milioane de euro, doar în anul 2018.

În plus, bere imbuteliată a scăzut pentru prima dată sub 50% în 2018, în timp ce sticla și-a continuat trendul ascendent cu 28,45%. Totodată, berea ambalată la doză a crescut anul trecut, cu 20,58%.

În ciuda unei ușoare creșteri a importurilor pe parcursul anului 2018, de 0,07 milioane HI, atingând un total de 0,54 milioane HI, piața locală a berii își menține caracterul profund național, ponderea producției locale rămânând de aproximativ 97% din consumul intern.

În schimb, exporturile au crescut aproape dublu față de importuri, păstrându-și însă un nivel redus, de doar 0,54 milioane HI.

În ceea ce privește tipurile de bere consumate, berea lager a continuat să domine preferințele românilor și anul trecut , cu o pondere de 93,61%.

Categoria specialități, berea neagră, nepasteurizată, albă, ale, roșie, a deținut o pondere de 2,25%. Mixurile de bere și berile aromatizate și-au adjudecat 2,27% din piață, iar berea fără alcool 1.87%

În ceea ce privește dinamica segmentelor, mixurile de bere și berile aromatizate au crescut cu 8,23%, iar berea fără alcool a înregistrat cea mai mare creștere, de 30%, pe parcursul anului 2018, față de anul anterior.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Melinda Gates a părăsit fundația înființată alături de fostul soț Bill Gates
×